Vroiam un pepene roşu, dar piaţa de lângă mine era închisă, aşa că am trecut pe la magazin să iau unul … de, tot era in drum.
Aveau doar pepeni de producţie Turcia şi am zis să iau unul. Am ajuns acasă, l-am spălat cum se cuvine, l-am aşezat pe masă şi l-am tăiat în două, aşa cum fac de obicei.
Nu am putut să mănânc mai mult de o felie de pepene, nu ştiu ce chimicate au pus în el să-l înroşească sau să arate ca un pepene, dar simţeam că gustul care rămânea în gură mă făcea să vomit.
Ramân la pepenii produşi în România şi crescuţi prin metoda obişnuită … nu se compară cu nimic un pepene lăsat să lenevească pe câmp până se coace şi deranjat doar atunci când este stropit cu apă până se face gustos şi dulce ca zahărul.