Articole > Iulie 2009

Votarea in Moldova s-a terminat, unde-i schema?

S-a terminat votarea în Republica Moldova şi totul pare liniştit, unii sunt fericiţi că opoziţia a câştigat, alţii ştiind precedentele dinainte mai puţin, dar este linişte … toţi stau şi aşteaptă rezultatul final, care nu ştiu de ce se lasă aşteptat şi se învârte suspicios de aproape în jurul sumei magice de 61 de voturi pentru a alege preşedintele.

Toţi sunt nedumeriţi şi nici nu ştiu să fie veseli, să fie trişti sau să fie suspecţi. Au schimbat ceva? A rămas la fel? Nimeni încă nu ştie. S-ar bucura toţi de victoria opoziţiei, dar coincidenţa că Partidul Democrat al lui Marian Lupu, care dintr-odata nu mai ţine cu PCRM şi care zice că de acum a îmbrăcat haine noi şi curate şi vrea să fie la modă şi cuminte este asemănătoare suspect de mult cu zicala în care lupul păzeşte oile.

Este trist ca tânăr, să ajungi să-ţi depindă viitorul de decizia unor pensionari nevinovaţi prinşi între sărăcia din prezent şi nostalgiile trecutului după un partid la care doar numele a mai rămas şi nimic mai mult.

Să fi fost maşinăria de amăgit şi manipulat oameni mai inteligentă de data asta şi să fi divizat voturile fraudate între PCRM şi PD-ul lui Marian Lupu în aşa fel încât nimeni să nu se mai prindă unde a fost şmecheria? Dacă totul a fost şi intenţiona să fie corect, de ce au expulzat observatorii la alegeri? De ce atâtea măsuri de securitate? De ce atâtea legi încălcate? Ceva nu miroase a bine aici, ceva este la mijloc … ce să fie oare? … liniştea înainte de furtună sau adierea resemnării?

, , , , , , , , ,

Circul si votul din Republica Moldova

Dacă vreţi să vă duceţi la un circ, cel mai recomandat este să încercaţi (în cazul în care sunteţi cetăţean al Republicii Moldova) să votaţi în Republica Moldova … indiferent ce votezi, autorităţile “măsluiesc” şi “dreg” să iasă tot ele … o să vă şocheze imaginaţia de care dau dovada: oameni morţi la votare, nebuni, înlocuire de voturi, cerneală care dispare, intimidare de persoane, organizare de mitinguri false, sondaje care nu au nici o treaba cu realitatea, televiziuni care spun permanent o poveste, amăgirea pensionarilor cu vremurile de altă data, maşini de pâine care vând pâinea ca pe vremuri, detergent expirat gratis, promiterea că un salam va costa ca altă dată, etc. … daca toatea astea mai finute nu merg, dai vina pe opoziţie că ei au făcut asta şi daca nici poanta asta nu merge, e timpul sa pui miliţienii să dea la măsele “poporului neascultător”… dar la toţi le scapă un lucru: câţi oameni trebuie să mai moară şi să mai sufere pentru ca câteva persoane să se îmbogăţească? … la mare disperare de bani şi putere au ajuns unii … se duce naibii lumea asta in care trăim şi e păcat.

, , , , , , ,

Criza, tânţarii şi politica…

A venit criza, s-a schimbat primarul în Bucureşti şi au apărut ţânţarii … şi nu erau!!!

, ,

Pepene turcesc

Vroiam un pepene roşu, dar piaţa de lângă mine era închisă, aşa că am trecut pe la magazin să iau unul … de, tot era in drum.

Aveau doar pepeni de producţie Turcia şi am zis să iau unul. Am ajuns acasă, l-am spălat cum se cuvine, l-am aşezat pe masă şi l-am tăiat în două, aşa cum fac de obicei.

Nu am putut să mănânc mai mult de o felie de pepene, nu ştiu ce chimicate au pus în el să-l înroşească sau să arate ca un pepene, dar simţeam că gustul care rămânea în gură mă făcea să vomit.

Ramân la pepenii produşi în România şi crescuţi prin metoda obişnuită … nu se compară cu nimic un pepene lăsat să lenevească pe câmp până se coace şi deranjat doar atunci când este stropit cu apă până se face gustos şi dulce ca zahărul.

, , , , , ,

Harry Potter si Printul Semipur

Am fost vineri la filmul Harry Potter si Printul Semipur cu aşteptări mari şi pregatit de distracţie … dar cele mai plăcute momente pe parcursul acestui film au fost floricelele de porumb … criza cred că a influenţat mult bugetul pentru producţie si a adus sărăcie în efecte.

, , , ,

Nepasare cu teroare…

Cu ce naiba se ocupă “puliticienii” noştri în timp ce lumea este omorâtă pe strada cu pistoale şi cuţite? Care inconştienţi au dat voie ca oamenii simpli să posede arme de orice tip şi să ajungem în situaţia aceasta?  Câtă indiferenţă şi nepăsare poate exista faţă de propria ţară şi faţă de meseria care sunt plătiţi s-o facă? Unde o sa ajungem peste 10 ani? … Ruşine! … Ruşine! … Ruşine! :(

, , , , , ,

Imi vine sa vomit…

Imi vine sa vomit cand ma uit la ce se petrece, oameni politici de toate culorile care abuzeaza cat pot de posturile lor in goana disperata dupa bani si putere in timp ce neglijeaza cu nerusinare si nepasare responsabilitatea si meseria lor de a avea grija de tara … tara care se duce naibii de rapa pe zi ce trece … oameni de afaceri, care prin companiile de media se ataca permanent unii pe altii si ne prostesc zilnic cu tot felul de informatii aberante, false sau trucate …iar noi oamenii simpli nu ne alegem cu nimic decat foame, disperare si neputinta.

, , , , , ,